3 elemente de nelipsit dintr-o sala de operatie

Pentru a putea fi utilizata la intreaga sa capacitate, o sala de operatii trebuie sa fie dotata atat cu instrumente si echipamente medicale specifice, cat si cu materiale consumabile, de unica folosinta si mobilier medical care sa asigure suportul de care medicii au nevoie pe tot parcursul interventiei.

De la masa de operatie la dispozitivul de urmarire a ritmului cardiac si instrumentele necesare pentru efectuarea anesteziei – indiferent ca este locala sau totala – toate acestea reprezinta numai o parte dintre elementele care sunt de nelipsit dintr-o astfel de unitate medicala.

  1. Masa de operatie

O masa de operatie este utilizata in sala de operatie pentru a pozitiona pacientul in vederea operatiei. Aceasta este formata dintr-un blat principal, pe care sta sau se intinde pacientul si care poate fi impartit in mai multe sectiuni, si o baza centrala care permite reglarea inaltimii si inclinarii blatului mesei.

Exista mai multe configuratii si setari posibile pentru a aseza pacientul intr-o varietate de pozitii, de exemplu, in decubit ventral pentru chirurgia coloanei vertebrale sau semi-asezat pentru chirurgia ORL

  1. Unitate de aspirare a secretiilor

Unitatea de aspirare a secretiilor, cunoscuta si ca aspirator chirurgical, este folosita deopotriva pentru ingrijirea pacientilor in timpul interventiilor chirurgicale, cat si in perioada post-operatorie. Aceasta poate fi gasita in mai multe versiuni, atat aspiratoare chirurgicale de mari dimensiuni, montate in salile de operatie, cat si unele mobile, care pot fi folosite si in alte situatii in care este necesara extractia unor lichide sau fluide corporale, existand chiar si aspiratoare chirurgicale de mici dimensiuni, care se regasesc in ambulante, pentru interventia de urgenta.

Masa de operatie | aspirator chirurgical | Med-Tehnica.ro

Masa de operatie

  1. Uniformele medicale

Desi nu ar fi incluse in aceasta categorie, niciun cadru medical nu poate intra intr-o sala de operatie daca nu este echipat corespunzator. Acest lucru implica atat purtarea unei uniforme medicale, cat si un halat de unica folosinta, masca de protectie, boneta si manusi chirurgicale. Toate aceste pot fi gasite in magazinul online de tehnica medicala Med-Tehnica.ro.

De asemenea, acestea sunt completate de un mobilier medical adecvat, pe care sa fie depozitate instrumentele medicale chirurgicale necesare pentru interventie.

edge.ro

https://edge.ro

Articole pe aceeași temă

Ananasul: un fruct exotic cu beneficii remarcabile pentru sănătate

Ananasul, cunoscut științific sub numele de Ananas comosus, este unul dintre cele mai iubite fructe tropicale din lume. Originar din America de Sud, acest fruct suculent și dulce a fost…

Citește

Cum alegi salteaua potrivita pentru paturi de dormitor?

O noapte de somn este esențială pentru a te simți odihnit și energizat în timpul zilei. Și una dintre cele mai importante componente ale unei nopți confortabile de odihnă este…

Citește

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Te-ar mai putea interesa

Cum să comanzi un tort online?

  • June 10, 2024
Cum să comanzi un tort online?

Ananasul: un fruct exotic cu beneficii remarcabile pentru sănătate

  • June 4, 2024
Ananasul: un fruct exotic cu beneficii remarcabile pentru sănătate

Cum alegi salteaua potrivita pentru paturi de dormitor?

  • May 29, 2024
Cum alegi salteaua potrivita pentru paturi de dormitor?

Perspectivele muncii în IT: cum schimbă inteligența artificială (AI) acest domeniu

  • May 23, 2024
Perspectivele muncii în IT: cum schimbă inteligența artificială (AI) acest domeniu

Caria de biberon – o afecțiune gravă ce afectează dinții copiilor mici

  • May 9, 2024
Caria de biberon – o afecțiune gravă ce afectează dinții copiilor mici

De ce să alegem calorifere din oțel Purmo?

  • May 8, 2024
De ce să alegem calorifere din oțel Purmo?