Este vital ca parintii sa permita dezvoltarea creativitatii si initiativei personale a copiilor lor insa, trebuie sa-si aminteasca intotdeauna de importanta evitarii caderii intr-un exces de protectie, care se numeste si hiperprotectie.

Aceste doua concepte, protectie si hiperprotectie, sunt termeni folositi pentru a caracteriza o tendinta culturala in stilul de crestere a copiilor. Acest concept a inceput sa fie discutat la inceputul acestui secol. In prezent, diversi sociologi si psihologi avertizeaza asupra efectelor negative ale acestui fenomen social. In primul rand, ingrijorarea excesiva a parintilor pentru copiii lor duce la o generatie de copii anxiosi si nesiguri. In unele cazuri, acestia prezinta chiar probleme de sanatate.

Desigur, este normal ca parintii sa-si doreasca binele pentru copiii lor si sa incerce sa-i tina departe de calea raului. Cu toate acestea, urmarea unui model de parinti bazat pe supraprotectie depaseste limitele unei relatii parinte-copil sanatoase psihologic.

Supraprotectia adultilor poate limita dezvoltarea copiilor lor. In acest fel, le influenteaza prea mult personalitatea. Supraprotectia parintilor poate interfera cu cariera academica si profesionala a unui tanar si ii poate limita autonomia si independenta. Prin urmare, parintii trebuie sa gaseasca un echilibru in protectia pe care o ofera copilului lor si sa evite sa cada in capcana hiperprotectiei.

Copiii care provin din familii in care parintii au probleme de hiperparentalitate dezvolta de obicei comportamente inadecvate. In majoritatea cazurilor, ei nu pot sa se descurce singuri. Prin urmare, acestia sunt limitati in rezolvarea problemelor zilnice pe cont propriu la scoala sau in alte contexte.

Copiii au nevoie de parinti pentru a le oferi dragoste, respect si protectie. Intr-adevar, adultii trebuie sa fie ghidul lor si sa-i pastreze in siguranta, fericiti si sanatosi.

In plus, parintii trebuie sa invete instrumentele emotionale de baza necesare pentru rezolvarea problemelor si conflictelor care vor aparea pe parcursul vietii. Pe de alta parte, adultii trebuie sa poata stabili limite pentru copiii lor. De asemenea, trebuie sa le permita copiilor sa faca greseli si sa ia decizii cu autonomie si respect. In acest fel, incurajarea respectului de sine si a increderii in sine sunt incurajate.